Pariurile vor fi soluţionate pe baza rezultatului oficial anunţat de organizaţia relevantă imediat după luptă, indiferent de orice descalificări sau modificări ulterioare ale rezultatului (cu excepţia cazului în care modificarea a fost efectuată din cauza unei erori umane la anunţarea rezultatului).
Pariurile pe un anumit luptător să realizeze un anumit număr de lovituri importante, încercări de submission sau takedown-uri vor fi soluţionate pe baza statisticilor furnizate de organizaţia relevantă (de exemplu, UFC).
Dacă o luptă este modificată de la trei runde la cinci sau de la cinci runde la trei, pariurile pe luptă vor rămâne valabile, dar toate celelalte opţiuni de pariere vor fi anulate.
Dacă o luptă este declarată 'fără decizie', toate pariurile vor fi anulate, cu excepţia pariurilor al căror rezultat a fost deja determinat în mod necondiţionat.
Dacă o luptă este amânată, pariurile vor rămâne valabile dacă evenimentul reprogramat are loc în maximum 48 de ore. În caz contrar, pariurile pe acea luptă vor fi anulate.
În cazul în care există o înlocuire a unuia dintre luptători, pariurile pe competiţia iniţială vor fi anulate.
Cotele sunt oferite pentru fiecare dintre luptători să câştige lupta şi, în cazul unei egalităţi, toate pariurile pe luptă vor fi anulate şi mizele vor fi rambursate (în acest sens, meciurile încheiate la egalitate vor include lupte care se termină cu o 'egalitate prin majoritate/majority draw').
Pentru soluţionarea acestei opţiuni de pariere, un knockout,/knockout tehnic (KO/TKO) include următoarele:
Pentru soluţionarea acestei opţiuni de pariere, un submission include următoarele:
În cazul unei descalificări sau dacă o luptă este declarată 'fără decizie', pariurile pe această opţiune de pariere vor fi anulate.
Dacă un luptător se retrage în perioada dintre runde, se va considera că lupta s-a terminat în runda anterioară pentru soluţionarea opţiunilor de pariere Pariere pe rundă.
În cazul în care numărul programat de runde este schimbat înaintea luptei, toate pariurile pe Pariu pe rundă vor fi anulate.
Pentru soluţionarea pariurilor pe Total runde, 2 minute şi 30 de secunde vor reprezenta o jumătate de rundă (dacă runda durează 5 minute). De exemplu, pentru ca un pariu pe 'Peste 1,5 runde' să fie câştigător, lupta trebuie să dureze peste 2 minute şi 30 de secunde în runda a doua. Dacă numărul de runde dintr-o luptă este schimbat după ce au fost stabilite opţiunile de pariere Total runde, atunci toate pariurile pe aceste opţiuni de pariere vor fi anulate.
Dacă o luptă este oprită la exact 2 minute şi 30 de secunde din rundă, pariurile pe Total runde pentru acea rundă vor fi anulate.
Se aplică regulile Dead Heat dacă mai mult de un luptător primeşte premiul Fight of the Night, Submission of the Night sau Performance of the Night.
Pariurile pe Cea mai rapidă luptă a serii vor fi soluţionate în funcţie de timpii oficiali care sunt furnizaţi de organizaţia relevantă (de exemplu, UFC) şi câştigătorul va fi stabilit în funcţie de lupta care se încheie în cel mai scurt timp. Dacă două lupte se încheie după aceeaşi perioadă de timp, se aplică regulile Dead Heat.
Orice luptător care câştigă înainte de încheierea luptei în timpul regulamentar, este declarat câştigător. Dacă lupta este decisă de arbitri, atunci scorurile cumulate ale tuturor arbitrilor vor fi utilizate pentru a determina câştigătorul.
Pariurile vor fi soluţionate în funcţie de runda în care se încheie lupta şi de metoda prin care s-a obţinut victoria. Pariurile pe această opţiune de pariere vor fi considerate necâştigătoare dacă lupta se încheie printr-o decizie.
În cazul unei decizii tehnice, pentru soluţionarea pariurilor, se va considera că lupta nu a ajuns până la capăt (adică numărul programat de runde).
Regulile generale referitoare la pariuri sportive vor fi aplicate pentru toate categoriile de pariuri sau opţiuni de pariere la care nu se face referire în prezentele Reguli specifice sportului respectiv.