pokercasinosports

E-sporturi

Informaţii generale

Pariurile vor fi soluţionate pe baza rezultatelor oficiale ale meciului/turneului/cursei (după orice extindere a timpului regulamentar, acolo unde este necesar, în afară de cazul în care se specifică altceva), aşa cum este declarat de către organizatorul oficial, administratorul sau organismul competent pe website-ul său. Toate deciziile luate de oficialii E-sport relevanţi vor rămâne valabile.

Se consideră că o hartă a început imediat ce porneşte cronometrul jocului sau când oricare dintre echipe sau dintre jucători iniţiază o acţiune de joc referitoare la harta respectivă, inclusiv picks, ban-uri şi achiziţii de arme.

Dacă un eveniment implică aceiaşi doi jucători sau aceleaşi două echipe care joacă mai multe partide sau hărţi şi una sau mai multe partide/hărţi nu sunt jucate deoarece rezultatul evenimentului a fost deja determinat, pariurile pe asemenea partide sau hărţi sunt anulate.

Dacă numărul programat de runde sau hărţi este schimbat sau dacă opţiunile de pariere sunt oferite în mod eronat pe baza unui număr diferit de runde sau hărţi faţă de numărul programat efectiv, pariurile vor fi anulate, cu excepţia celor plasate pe opţiunile de pariere Rezultat final (cu condiţia să fie declarat un rezultat oficial) şi Prima hartă.

Meciurile pot fi jucate cel mai bun din 1, 2, 3 sau 5 hărţi, în funcţie de E-sport şi turneu. Câştigătorul meciului (Rezultatul final) se bazează pe câştigătorul celor mai multe hărţi. Dacă fiecare echipă câştigă un număr egal de hărţi, se declară egalitate.

Dacă o echipă îşi schimbă numele (de obicei, dar fără a se limita la, din motive de schimbare a sponsorului), dar lista de nume sau membrii echipei rămân aceiaşi, toate pariurile vor rămâne valabile.

Datele şi orele de începere sunt afişate doar cu scop informativ.

Abandonuri, anulări şi amânări

Dacă un eveniment este anulat, amânat, abandonat sau întrerupt şi nu este finalizat în maximum 24 de ore de la ora iniţială de start, pariurile pe acel eveniment vor fi anulate, cu excepţia acelora care au fost determinate în mod necondiţionat. Totuşi, pariurile pe partide sau hărţi care sunt finalizate în interval de 24 de ore vor fi soluţionate în mod normal, chiar dacă alte partide sau hărţi care ar fi trebuit să facă parte din acelaşi duel sunt anulate sau amânate în continuare.

Putem, la discreţia noastră absolută, să anulăm orice pariuri plasate după ora oficială de start (aşa cum este publicată pe website-ul oficial relevant) sau ora reală de start, dacă evenimentul a început mai devreme. Această regulă nu se aplică pentru parierea live.

Neparticipanţi, retrageri şi descalificări

Dacă o hartă nu este jucată sau este atribuită unui jucător sau unei echipe prin neprezentarea, retragerea, descalificarea adversarului sau implicit fără ca jocul să fi fost finalizat, pariurile pe acea hartă şi pe întregul duel vor fi anulate. Doar pariurile referitoare la hărţile sau meciurile care sunt finalizate vor rămâne valabile.

Dacă există un jucător înlocuitor sau care nu este membru al niciunei echipe într-o cursă, turneu sau meci, toate pariurile vor rămâne valabile.

Dacă un jucător dintr-un E-sport individual (adică nu este un eveniment pe echipe) se retrage înainte de începerea primei curse sau primului meci, toate pariurile pe acel jucător vor fi anulate.

Erori

Depunem toate eforturile pentru a ne asigura că nu este comisă nicio eroare în listele cu numele jucătorilor şi echipelor de E-sporturi. Toate pariurile vor rămâne valabile acolo unde este rezonabil posibil ca numele jucătorului/echipei scris greşit să se refere la jucătorul/echipa corectă.

Conectivitate

Dacă o cursă, un meci sau o hartă este determinată în mod oficial ca remiză din cauza unei probleme de conexiune sau unei probleme tehnice (sau un motiv similar), atunci toate opţiunile de pariere nedecise vor fi anulate.

Dacă o cursă, un meci sau o hartă este oprită şi repornită de la început cu aprobarea administratorului sau oficialului relevant din cauza unor probleme de conexiune sau unor probleme tehnice care nu au legătură cu jucătorul, atunci toate opţiunile de pariere nedecise vor fi anulate.

Abandonuri

Dacă echipa abandonează, pariurile vor fi soluţionate după cum urmează:

  • Pentru pariurile referitoare la câştigătorul hărţii, echipa câştigătoare este echipa care nu a abandonat.
  • Pariurile care implică dragoni, baroni, dragoni Roshan, baze şi kill-uri vor fi soluţionate în funcţie de situaţia de la momentul în care are loc abandonul.
  • Pariurile care implică turnuri şi inhibitoare vor fi soluţionate ca şi cum echipa câştigătoare ar fi distrus numărul minim de turnuri suplimentare şi/sau inhibitoare teoretic necesare pentru a câştiga partida în mod normal din poziţia la momentul abandonului.

Rezultat final

Dacă un meci se termină la egalitate, în cazul în care nu am oferit o selecţie 'egalitate', atunci pariurile afectate vor fi anulate. Nu se aplică regulile Dead Heat.

Opţiuni de pariere cu handicap

Un handicap în E-sporturi se poate referi la hărţi sau orice alte măsuri de contorizare legate de meci. Opţiunile de pariere cu handicap pentru meciurile Counter Strike se referă la handicapul rundelor jucate.

Pariere pe meciuri din turneu

Într-un meci care implică doar două echipe/doi jucători, ambele echipe/ambii jucători trebuie să ia parte în turneu pentru ca pariurile să fie valabile. Dacă ambele echipe/ambii jucători progresează în aceeaşi rundă a turneului, toate pariurile vor fi anulate.

Opţiuni de pariere 'First Kill/Blood'

Pariurile vor fi soluţionate pe baza echipei care realizează primul kill pe harta relevantă.

Opţiuni de pariere 'Primul dragon/baron'

Pariurile vor fi soluţionate pe baza echipei care ucide primul dragon/baron pe harta relevantă. Dacă nu este ucis niciun dragon/baron, pariurile vor fi anulate.

Cel mai mare număr de kill-uri 2-Way

Pariurile vor fi soluţionate pe baza echipei care înregistrează cele mai multe kill-uri pe harta relevantă. Dacă echipele sunt la egalitate cu acelaşi număr de kill-uri, pariurile vor fi anulate.

League of Legends

Toate turnurile distruse vor fi luate în considerare ca fiind distruse de echipa adversă, chiar dacă ultima lovitură a fost opera unui minion.

Pariurile plasate pe primul inhibitor vor fi soluţionate pe baza echipei care distruge primul inhibitor pe harta relevantă.

Toate inhibitoarele distruse vor fi luate în considerare ca fiind distruse de echipa adversă, chiar dacă ultima lovitură a fost opera unui minion. Pentru pariurile care implică numărul de inhibitoare distruse, fiecare dintre cele şase inhibitoare va fi luat în considerare o singură dată, chiar dacă este distrus, s-a regenerat şi este distrus din nou. Pentru pariurile care implică următorul inhibitor distrus, fiecare distrugere a unui inhibitor va fi luată în considerare separat, chiar dacă s-a regenerat şi este distrus încă o dată.

Pentru pariurile care implică următoarea echipă care va realiza un anumit obiectiv, atunci când este oferită o opţiune niciunul sau de egalitate şi este rezultatul câştigător, pariurile pe oricare dintre echipe sunt necâştigătoare. În cazul în care nu se oferă o asemenea selecţie şi niciuna dintre echipe nu este câştigătoare, toate pariurile pe opţiunea de pariere sunt anulate.

DOTA2

Toate turnurile distruse vor fi luate în considerare ca fiind distruse de echipa adversă, chiar dacă ultima lovitură a fost opera unui minion.

Toate bazele distruse vor fi luate în considerare ca fiind distruse de echipa adversă, chiar dacă ultima lovitură a fost opera unui creep. Bazele melee şi ranged din fiecare pereche sunt luate în considerare ca baze separate, astfel încât fiecare echipă are un total de şase baze.

Pentru pariurile pe First Blood, transmisiunea sau scorul API oficial trebuie să înregistreze kill-ul ca 'First Blood'. În cazul în care, de exemplu, un kill nu este recunoscut de un coechipier, acesta nu poate fi considerat ca fiind 'First Blood' (indiferent dacă este înregistrat ca un kill pe contorul de kill-uri al transmisiunii), caz în care nu va fi luat în considerat ca 'First Blood' în scopul soluţionării pariurilor.  

Echipa care înscrie ultima lovitură asupra lui Roshan, aşa cum este stabilit de către transmisiune sau API-ul jocului, dacă este disponibil, se consideră că l-a ucis pe Roshan, indiferent de jucătorul care revendică Aegis of the Immortal.

Pariurile plasate pe opţiunea de pariere Primul Aegis vor fi soluţionate pe baza echipei care colectează primul Aegis pe harta respectivă. Dacă nu este colectat niciun Aegis pe o hartă, pariurile vor fi anulate.

Counter Strike: GO

Majoritatea pariurilor pe hartă sunt bazate pe numărul programat de runde (de obicei cel mai bun din 30), excluzând rundele suplimentare jucate în cazul unei egalităţi. Dacă, totuşi, este oferită o opţiune de pariere pe Câştigător hartă fără o selecţie 'egalitate', pariurile vor fi soluţionate în favoarea câştigătorului general al hărţii (inclusiv timp suplimentar, dacă este jucat).

FIFA/EA Sports FC

Pariere pe meci 3-way

Pariurile vor fi soluţionate doar pe baza timpului regulamentar, inclusiv prelungiri dictate pentru accidentări. Nu sunt luate în considerare prelungirile şi loviturile de penalti.

Egal - pariu rambursat

Pariurile vor fi soluţionate doar pe baza timpului regulamentar, inclusiv prelungiri dictate pentru accidentări. Dacă un meci se termină la egalitate, pariurile sunt anulate.

Şansă dublă

Un pariu 'şansă dublă' îţi permite să acoperi două dintre cele trei rezultate posibile ale unui meci cu un singur pariu. 'Gazde şi egal' este soluţionat ca fiind câştigător dacă gazdele câştigă sau termină meciul la egalitate. 'Oaspeţi şi egal' este soluţionat ca fiind câştigător dacă oaspeţii câştigă sau termină meciul la egalitate. 'Gazde şi oaspeţi' este soluţionat ca fiind câştigător dacă gazdele sau oaspeţii câştigă meciul.

 

Regulile generale referitoare la pariuri sportive vor fi aplicate pentru toate categoriile de pariuri sau opţiuni de pariere la care nu se face referire în prezentele Reguli specifice sportului respectiv.