pokercasinosports
pokercasinosports

Tenis

Informaţii generale

Pariurile vor fi soluţionate pe baza rezultatelor şi statisticilor furnizate de federaţia organizatoare a turneului.

Dacă se modifică numărul de seturi (sau de game-uri per set) care vor fi jucate, pariurile pe câştigătorul meciului (adică pariurile plasate pe câştigătorul unui anumit meci, cu excepţia, pentru evitarea oricăror neînţelegeri, orice pariuri cu handicap) şi pariurile pe Să câştige primul set vor rămâne valabile (cu excepţia cazului în care numărul de seturi este redus la unul, caz în care asemenea pariuri vor fi anulate). Pariurile pe orice alte opţiuni de pariere vor fi anulate.

Dacă are loc o modificare pentru oricare dintre următoarele, toate pariurile vor rămâne valabile:

  • o modificare a tipului de teren (teren în exterior în locul unui teren în interior sau viceversa)
  • o schimbare a suprafeţei de joc (înainte sau în timpul meciului)
  • o schimbare a locului de desfăşurare
  • o modificare a programului care afectează ora sau data unui meci.

În cazul unei egalităţi într-o opţiune de pariere confruntări directe, ambele selecţii vor fi anulate. Într-o opţiune de pariere în care există mai mult de două selecţii, iar 'egalitatea' nu este o opţiune, se aplică regulile normale 'dead heat'.

În cazul punctelor sau game-urilor de penalizare, pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu punctajul actualizat.

Abandonuri, anulări şi amânări

Un turneu trebuie să fie complet finalizat pentru ca pariurile pe rezultat să rămână valabile.

Dacă un meci nu are loc sau dacă unui jucător i se acordă victoria prin neprezentare, pariurile pe meci vor fi anulate.

Neparticipanţi, retrageri şi descalificări

Dacă un jucător sau o pereche de jucători se retrage sau este descalificată într-un meci ITF, UTR sau amical, toate pariurile pe câştigătorul meciului vor fi anulate, indiferent de etapa meciului în care are loc retragerea sau descalificarea.

Pentru toate celelalte competiţii, dacă retragerea sau descalificarea are loc înainte de încheierea primului set, toate pariurile pe câştigătorul meciului vor fi anulate. Dacă retragerea sau descalificarea are loc după încheierea primului set, jucătorul sau perechea de jucători care avansează la următoarea rundă (sau câştigarea turneului în cazul unei finale) va fi, în scopul oricăror pariuri pe câştigătorul meciului, considerată câştigătoare şi pariurile pe câştigătorul meciului plasate pe jucătorul retras sau descalificat vor fi anulate.

Pariurile pe orice alte opţiuni de pariere, pentru toate competiţiile, vor fi anulate indiferent dacă retragerea are loc în timpul sau după primul set, cu excepţia celor plasate pe opţiunile de pariere care au fost determinate în mod necondiţionat.

Dacă un jucător, o pereche de jucători sau o echipă nu participă într-un turneu, toate pariurile care implică acel jucător, acea pereche de jucători sau echipă vor fi anulate. Putem aplica echivalentul Regulii 4(c) a lui Tattersall oricăror câştiguri din pariuri pe participanţii rămaşi în eveniment (pe baza cotelor pentru participantul care este retras).

Tie-breakuri

În scopul opţiunilor de pariere pe numărul total de game-uri şi cu handicap, un tie-break este considerat ca un game. Punctele sau game-urile abandonate vor fi luate în considerare în vederea soluţionării pariurilor.

În unele competiţii, meciurile care ajung la egalitate de seturi sunt decise printr-un super tie-break. În acest caz, super tie-breakul va fi considerat a fi al treilea set.

Dacă, pentru un meci care implică un super tie-break, acceptăm în mod eronat pariuri pe câştigătorul unui anumit game din setul final, pe numărul total de game-uri dintr-un astfel de set sau pe opţiunile de pariere cu handicap legate de un astfel de set (sau similar), pariurile în cauză vor fi anulate.

Un super tie-break nu va fi luat în considerare în nicio opţiune de pariere Va exista un tie-break? şi nu vor fi tratate ca un tie-break pentru nicio opţiune de pariere care implică apariţia unui număr de tie-breakuri.

Opţiuni de pariere pe game sau pe puncte

În cazul în care un game nu este finalizat, toate pariurile pe acel game vor fi anulate, cu excepţia pariurilor Game la egalitate, dacă rezultatul a fost deja determinat.

Dacă jucătorul care serveşte a fost setat greşit pentru orice game individual (Game curent sau următor), pariurile pe rezultatul acelui game vor fi anulate, indiferent de rezultat.

Opţiuni de pariere pe diferenţă de game-uri

Pariurile vor fi soluţionate pe baza diferenţei absolute între numărul total de game-uri câştigate de un jucător şi numărul total de game-uri câştigate de adversarul său. De exemplu, dacă jucătorul A câştigă 17 game-uri, iar jucătorul B câştigă 19 game-uri pe durata meciului, opţiunea de pariere va fi soluţionată în funcţie de diferenţa absolută (care este doi).

Opţiuni de pariere pe Aşi şi Duble greşeli

Meciul trebuie să fie finalizat pentru ca pariurile să rămână valabile pentru aceste opţiuni de pariere, cu excepţia opţiunilor de pariere care au fost determinate în mod necondiţionat (de exemplu, Primul as sau Prima dublă greşeală), care vor fi soluţionate în baza rezultatului lor. Pariurile vor fi soluţionate pe baza furnizorilor oficiali de punctaj sau a site-urilor oficiale de turnee (dacă există orice discrepanţe între datele furnizorilor oficiali de punctaj şi cele ale site-urilor de turnee, vor avea întâietate datele furnizorilor oficiali de punctaj).

Opţiuni de pariere Handicap şi Total

Dacă un handicap este aplicat unei întregi opţiuni de pariere (de exemplu, opţiunea de pariere are denumirea Handicap set -1,5 seturi) şi nu există niciun handicap aplicat niciunei selecţii individuale din cadrul acelei opţiuni de pariere, handicapul relevant va fi aplicat fiecărei selecţii desemnate. De exemplu, dacă o opţiune de pariere are denumirea Handicap set -1,5 seturi pentru Medvedev - Thiem, dacă scorul final al meciului este 'Medvedev 3 seturi, Thiem 2 seturi', selecţia va fi soluţionată ca şi când scorul final ar fi fost 'Medvedev 1,5 seturi, Thiem 2 seturi' (adică orice pariuri pe Medvedev vor fi soluţionate ca pariuri necâştigătoare şi orice pariuri pe Thiem vor fi soluţionate ca pariuri câştigătoare).

În afară de cazul în care se specifică altceva în numele/titlul unei opţiuni de pariere sau al unei selecţii, totalurile şi handicapurile se aplică meciului în totalitate (şi nu seturilor sau game-urilor).

Oferte speciale Grand Slam de final de an

Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open sunt considerate turnee de Grand Slam.

Toate pariurile plasate pe această opţiune de pariere sunt pentru evenimentul individual din cadrul fiecărui Grand Slam. Toate pariurile vor rămâne valabile dacă un jucător nu participă, s-a retras sau a fost descalificat înainte sau pe parcursul oricărui Grand Slam.

Toate turneele de Grand Slam trebuie să se deruleze pe parcursul acelui an. Dacă un turneu Grand Slam este amânat sau anulat, atunci toate pariurile vor fi anulate, cu excepţia cazului în care rezultatul a fost deja determinat în mod necondiţionat.

Oferte speciale Clasament de final de an

Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu clasamentul oficial ATP/WTA din data de 31 decembrie a fiecărui an.

Pariuri speciale pe jucător

În afară de cazul în care se specifică altceva, toate pariurile plasate sunt pentru evenimentul individual al turneului.

Dacă un turneu este amânat pentru anul (anii) următor(i) sau este anulat, pariurile vor fi anulate.

Pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu website-urile oficiale ATP/WTA şi ITF.

 

Regulile generale referitoare la pariuri sportive vor fi aplicate pentru toate categoriile de pariuri sau opţiuni de pariere la care nu se face referire în prezentele Reguli specifice sportului respectiv.