pokercasinosports
pokercasinosports

Problemă permisiuni Windows - reinstalare completă - eroare 2/79

Dacă întâmpini probleme cu programul nostru de joc, de exemplu:

  • Primirea erorii 2/79, 'Access denied' sau a unei erori similare.
  • Nu poţi salva sau accesa istoricul mâinilor, notiţele de jucător etc.

Aceasta poate însemna că programul nostru de joc nu are permisiunile Windows corespunzătoare. O reinstalare completă a programului nostru de joc ar trebui să rezolve problema.

Iată ce trebuie să faci:

Mai întâi, fă o copie de siguranţă a fişierelor tale de setări şi notiţe jucători (dacă este cazul). Numele fişierelor sunt:

  • Fişier setări: user.ini sau user
  • Notiţe jucători: notes.user.xml (unde 'user' este numele tău de utilizator).

Fişierul notiţe jucători va fi disponibil numai dacă ai salvat notiţe sau etichete pe alţi jucători la mesele de poker. Dacă nu iei notiţe pe jucători, salvează numai o copie a fişierului tău de setări.

Pasul 1: Salvare fişiere utilizator

Pentru aceasta, deschide programul nostru de joc (dacă este posibil) şi urmează aceşti paşi:

Ajutor → Deschide dosarul de setări

Găseşte fişierele şi copiază-le într-o locaţie temporară sigură.

Dacă nu poţi deschide programul de joc, va trebui să navighezi manual spre fişierul de setări pentru a găsi fişierul (fişierele).

  1. Apasă tasta Windows + tasta R (simultan).
  2. Scrie sau dă copy/paste textului de mai jos în câmpul furnizat şi apasă pe 'Enter':
    %USERPROFILE%\AppData\Local
  3. Găseşte şi deschide folderul programului nostru de joc.
  4. Caută user.ini sau user şi notes.user.xml (unde este cazul).
  5. Copiază fişierul (fişierele) într-o locaţie temporară sigură (desktopul este o alegere bună).

După ce ai efectuat o copie a acelor fişiere, dezinstalează programul nostru de joc.

Pasul 2: Dezinstalează programul nostru de joc

Settings → Apps → Apps & Features

Foloseşte bara de căutare pentru a găsi programul nostru de joc sau derulează lista în jos, apoi alege programul nostru de joc şi apasă butonul 'Uninstall'.

Pasul 3: Şterge fişierele programului

Apoi, şterge toate fişierele programului din directorul de instalare. Directorul implicit este C:\Program Files (x86)\PokerStars\

Va trebui să ştergi şi fişierele de setări. Pentru a localiza aceste fişiere, deschide folderul de setări, aşa cum este descris în Pasul 1. După ce ai găsit folderul, şterge toate fişierele pe care le conţine.

Pasul 4: Permisiuni program şi utilizator

Asigură-te că eşti autentificat în Windows folosind un cont cu drepturi de Administrator.

Asigură-te că User Account Control (UAC) este activată:

  1. Caută 'UAC' în fereastra de căutare Windows.
  2. Selectează 'Change User Account Control Settings'.

Dacă butonul este setat pe 'Default', treci la pasul următor. Dacă nu este, setează-l la 'Default', apasă pe 'OK' şi reporneşte-ţi computerul.

Pasul 5: Descarcă programul nostru de joc

Descarcă fişierul de instalare pentru programul nostru de joc de pe website-ul nostru.

Pe parcursul instalării, instalează în directorul implicit al C:\Program Files (x86)\

Dacă doreşti să treci UAC în modul silenţios fără a-l opri, programe terţă parte te pot ajuta cu acest lucru. Poţi găsi aceste instrumente prin intermediul unei căutări pe Google după trecerea UAC în mod silenţios.

Pasul 6: Restaurare fişiere

În final, asigură-te că restaurezi fişierul (fişierele) după reinstalare:

Ajutor → Deschide dosarul de setări.

Închide programul nostru de joc şi copiază fişierul înapoi în folder (dacă ţi se solicită să suprascrii orice fişiere, acceptă).

Dacă problema persistă, este posibil ca softul de securitate să interfereze cu programul nostru de joc. În acest caz, comunică-ne denumirea şi versiunea oricărui soft de securitate pe care îl foloseşti. Cu alte cuvinte, firewall-uri, filtre web sau programe antivirus (de exemplu, Kaspersky, Norton Internet Security etc.).

Ţi s-a părut util acest articol?


Nu găseşti ceea ce cauţi?